Descartes

 René Descartes, considerat părintele filosofiei moderne, abordează libertatea și liberul arbitru ca fiind fundamentale pentru înțelegerea voinței umane și a cunoașterii de sine. În filozofia sa, libertatea nu este confuză cu simpla libertate de alegere, ci implică capacitatea rațională a individului de a confirma sau respinge ceea ce rațiunea îi prezintă ca adevărat.

1. Concepția carteziană asupra libertății

Descartes definește libertatea voinței drept abilitatea infinită a voinței umane de a afirma sau nega ceea ce înțelegerea oferă. Aceasta nu depinde de constrângeri externe sau interne, ci se manifestă în acordul sau dezacordul față de cunoașterea clară și distinctă a adevărului. În această perspectivă, libertatea este evidentă prin simpla experiență a deciziei conștiente: simțim că suntem liberi atunci când facem o alegere, chiar dacă cauzele acțiunilor noastre pot fi deterministe.

2. Voința și înțelegerea

Pentru Descartes, înțelegerea oferă cunoștința, iar voința o alege. Această separație indică faptul că eroarea nu provine din voință, care este infinită, ci din limitarea înțelegerii noastre. Voința poate fi folosită pentru a aproba ceea ce percepem confuz sau pentru a refuza consimțământul doar atunci când înțelegerea este suficient de clară și distinctă. Astfel, libertatea noastră se exprimă prin utilizarea corectă a voinței în raport cu rațiunea.

3. Indiferența vs libertatea

Descartes face o distincție între libertate și indiferență. Indiferența reprezintă starea de ezitare când rațiunea nu ne oferă un ghid clar pentru alegere; nu constituie o expresie autentică a libertății, ci doar absența clarității decizionale. A fi liber nu înseamnă a fi indiferent, ci a acționa în conformitate cu rațiunea.

4. Libertatea și Animalele

Descartes susține că animalele nu posedă libertatea voinței, fiind lipsite de rațiune. Numai ființele raționale pot manifesta libertatea, prin capacitatea pozitivă de a se determina voluntar.

5. Confruntarea cu determinismul

Deși simțim că suntem liberi, Descartes recunoaște că există cauze externe care influențează dorințele, dar acestea nu constrâng adevărata libertate a voinței, care este infinită și nu poate depăși cunoașterea. În acest mod, libertatea voinței rămâne compatibilă cu rațiunea și experiența conștientă, chiar dacă lumea exterioară urmează legi deterministice.

6. Concluzie

La Descartes, libertatea voinței este centrală pentru existența morală și cunoașterea omului. Ea se manifestă prin capacitatea infinită a voinței de a aproba sau dezaproba ceea ce rațiunea indică ca adevărat. Libertatea adevărată nu este confuzia sau indiferența, ci acțiunea conștientă, ghidată de înțelegere, care reflectă perfecțiunea naturii umane. „Eu aleg, deci sunt liber” devine, în perspectiva carteziană, o expresie a raportului dintre voința infinită și înțelegerea limitată dar activă.

Pentru aprofundare, sursele relevante includ lucrările „Meditații metafizice”, „Principii de filosofie” și articole precum Libertate și liber arbitru la Descartes (Noni Emil Iordache, 2022).