Descartes

 René Descartes, considerat părintele filosofiei moderne, abordează libertatea și liberul arbitru ca fiind fundamentale pentru înțelegerea voinței umane și a cunoașterii de sine. În filozofia sa, libertatea nu este confuză cu simpla libertate de alegere, ci implică capacitatea rațională a individului de a confirma sau respinge ceea ce rațiunea îi prezintă ca adevărat.

1. Concepția carteziană asupra libertății

Descartes definește libertatea voinței drept abilitatea infinită a voinței umane de a afirma sau nega ceea ce înțelegerea oferă. Aceasta nu depinde de constrângeri externe sau interne, ci se manifestă în acordul sau dezacordul față de cunoașterea clară și distinctă a adevărului. În această perspectivă, libertatea este evidentă prin simpla experiență a deciziei conștiente: simțim că suntem liberi atunci când facem o alegere, chiar dacă cauzele acțiunilor noastre pot fi deterministe.

2. Voința și înțelegerea

Pentru Descartes, înțelegerea oferă cunoștința, iar voința o alege. Această separație indică faptul că eroarea nu provine din voință, care este infinită, ci din limitarea înțelegerii noastre. Voința poate fi folosită pentru a aproba ceea ce percepem confuz sau pentru a refuza consimțământul doar atunci când înțelegerea este suficient de clară și distinctă. Astfel, libertatea noastră se exprimă prin utilizarea corectă a voinței în raport cu rațiunea.

3. Indiferența vs libertatea

Descartes face o distincție între libertate și indiferență. Indiferența reprezintă starea de ezitare când rațiunea nu ne oferă un ghid clar pentru alegere; nu constituie o expresie autentică a libertății, ci doar absența clarității decizionale. A fi liber nu înseamnă a fi indiferent, ci a acționa în conformitate cu rațiunea.

4. Libertatea și Animalele

Descartes susține că animalele nu posedă libertatea voinței, fiind lipsite de rațiune. Numai ființele raționale pot manifesta libertatea, prin capacitatea pozitivă de a se determina voluntar.

5. Confruntarea cu determinismul

Deși simțim că suntem liberi, Descartes recunoaște că există cauze externe care influențează dorințele, dar acestea nu constrâng adevărata libertate a voinței, care este infinită și nu poate depăși cunoașterea. În acest mod, libertatea voinței rămâne compatibilă cu rațiunea și experiența conștientă, chiar dacă lumea exterioară urmează legi deterministice.

6. Concluzie

La Descartes, libertatea voinței este centrală pentru existența morală și cunoașterea omului. Ea se manifestă prin capacitatea infinită a voinței de a aproba sau dezaproba ceea ce rațiunea indică ca adevărat. Libertatea adevărată nu este confuzia sau indiferența, ci acțiunea conștientă, ghidată de înțelegere, care reflectă perfecțiunea naturii umane. „Eu aleg, deci sunt liber” devine, în perspectiva carteziană, o expresie a raportului dintre voința infinită și înțelegerea limitată dar activă.

Pentru aprofundare, sursele relevante includ lucrările „Meditații metafizice”, „Principii de filosofie” și articole precum Libertate și liber arbitru la Descartes (Noni Emil Iordache, 2022).

Karl Proper

  Karl Popper, libertatea reprezintă fundamentul societății deschise, fiind asociată cu capacitatea individului de a gândi și acționa fără constrângeri impuse de alții, în timp ce drepturile fundamentale și demnitatea umană trebuie să fie protejate în mod absolut

2

 .

Definirea libertății

Popper concepe libertatea ca lipsa constrângerilor externe asupra gândirii și acțiunilor unei persoane. Aceasta înseamnă că oamenii sunt liberi dacă pot acționa și reflecta fără restricții impuse de ceilalți și pot fi responsabili pentru consecințele faptelor lor 

1

. Libertatea nu se reduce la simple reacții biologice sau la stimuli, ci presupune puterea individului de a-și justifica gândurile și acțiunile prin motive proprii 

1

. Această capacitate distinctivă dă naștere la drepturi fundamentale, incluzând dreptul la viață, integritate fizică și psihică, proprietate, muncă și securitate socială 

1

. Aceste drepturi nu derivă din legi pozitive sau circumstanțe istorice, ci din însăși natura persoanei umane 

1

.

Libertatea în contextul societății deschise

În lucrarea sa „Societatea deschisă și dușmanii ei”, Popper contrapun societatea deschisă față de dominarea totalitară. Societatea deschisă recunoaște fiecare individ ca persoană cu demnitate inalienabilă, dreptul său de a-și trăi viața cum crede și responsabilitatea pentru consecințele propriilor actiuni 

2

. Dușmanii acestei societăți sunt cei care pretind că știu ce este binele general și se autoîmputernicesc să controleze societatea, subminând libertatea indivizilor și ignorând demnitatea umană 

1

. Popper avertizează că astfel de încercări, fie în forma totalitarismului clasic, fie prin extinderea unor reguli sau permise administrative, limitează libertatea și instituie noi forme de control 

1

.

Libertate și democrație

Pentru Popper, democrația liberală și respectul pentru drepturile fundamentale sunt singurele mecanisme care permit îmbunătățiri sociale fără violență și vărsare de sânge 

2

. Simplificarea libertății la organizarea de alegeri libere, cum se observă în unele interpretări moderne, nu garantează automat libertatea de conștiință sau alte drepturi fundamentale

2

 . În esență, libertatea autentică presupune o protectoră civic-legală a drepturilor individuale și respect pentru autonomia morală a fiecărui individ 

2

.

Concluzie

Libertatea la Karl Popper este fundamentul unei societăți deschise, fiind legată intrinsec de demnitatea umană, drepturile fundamentale și responsabilitatea personală. Societatea deschisă permite fiecărui individ să acționeze și să gândească liber, în timp ce prevenirea abuzurilor și a tentativei unor entități de a impune un bine colectiv absolut este esențială pentru menținerea acestei libertăți 

2

. Popper arată astfel că libertatea nu este doar un concept abstract, ci un principiu activ și condiție a unei vieți sociale sănătoase