Conceptul de libertate (în greaca antică „ἐλευθερία”) la sofisti este strâns legat de dimensiunea retorică, educațională și socială a indivizilor în polis. Sofiștii, filozofi și educatori itineranți din Grecia secolului V î.Hr., acordau o importanță deosebită libertății individului în gândire și exprimare, dar înțeleasă într-un cadru relativist și pragmatic. Aspectele centrale includ:
Libertatea rațională și discursivă: Sofiștii considerau că oamenii trebuie să fie capabili să-și construiască argumentele și să participe la dezbaterile publice. Libertatea constă astfel în capacitatea de a folosi rațiunea și retorica pentru a influența opinia publică și propriul destin.
Relativismul normativ și libertatea morală: În viziunea sofistică, legile și normele sociale sunt adesea convenții („nomoi”) și nu adevăruri absolute. Aceasta conferă individului libertatea de a judeca critic norme, tradiții și autorități bazate pe rațiune și context.
Autonomia personală: Libertatea presupune posibilitatea de a alege virtuos conform propriei priceperi (ἐπιστήμη) și înțelepciuni. Deși nu există un cod unic de moralitate impus, sofistul ideal explorează posibilitatea de a decide în mod independent, într-o societate democratică, condiție esențială în polisul atenian.
Libertate și educație: Sofiștii vedeau în educație calea de exercitare a libertății. Învățând arta retoricii, filosofia practică și arta vieții publice, cetățenii deveneau capabili să acționeze autonom și să își formuleze judecăți proprii în fața autorității și a tradiției.
Tensiunea dintre libertate și putere socială: Libertatea la sofisti nu este absolută; ea se manifestă în raport cu legile, exigentele cetății și comunitatea. De aceea, sofistul recunoaște că libertatea adevărată presupune responsabilitate și pricepere în acțiune, echilibrând autonomia cu consecințele sociale și politice ale exprimării proprii.
Exemplu ilustrativ
Gorgias, unul dintre sofisti, subliniază în lucrările sale că cuvântul are puterea de a seduce și convinge, conferind individului libertatea de a modela realitatea socială prin discurs. Prin urmare, libertatea pentru sofisti este indisolubil legată de capacitatea de a gândi, exprima și negocia sensul în comunitate.
Concluzie
Articolul „libertatea” la sofisti poate fi sintetizat ca un drept la autonomie intelectuală și discursivă, exersată prin educație, retorică și judecată critică. Ea nu este doar libertate negativă (lipsa constrângerii), ci și pozitivă, definită prin puterea de a acționa rațional, responsabil și persuasiv în context social. Această concepție pune bazele moderne ale libertății de expresie și ale autonomiei intelectuale într-o societate democratică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu