Libertatea, pentru Ludwig Wittgenstein

 Libertatea, pentru Ludwig Wittgenstein, nu este un concept tratat explicit într-un sens politic sau metafizic în scrierile sale, dar poate fi înțeleasă prin prisma reflecțiilor sale asupra limbajului, jocurilor de limbaj și formei vieții.

Limbajul și regulile sociale: Wittgenstein arată că înțelesul unui cuvânt nu există independent de modul în care oamenii îl folosesc în practică. Astfel, ideea de „libertate” își câștigă sensul în cadrul activităților sociale și culturale concrete: libertatea este definită prin felul în care oameni pot acționa și comunica în contexte determinate, mai degrabă decât ca o esență abstractă.

Limitele limbii și ale exprimării: În Tractatus Logico-Philosophicus, Wittgenstein discută despre limitele limbajului și imposibilitatea de a exprima prin cuvinte toate aspectele fundamentale ale experienței, inclusiv moralitatea sau libertatea absolută. Tot ce poate fi spus despre lume trebuie să se încadreze în structura logică a propozițiilor. În această viziune timpurie, libertatea nu este un obiect al cunoașterii în sens strict, ci poate fi indicată doar prin acțiuni și fapte.

Jocurile de limbaj și formele de viață: În perioada târzie (Cercetări filosofice), Wittgenstein introduce conceptul de „jocuri de limbaj”, subliniind că sensul unui cuvânt derivă din rolul său într-o activitate practică. Libertatea poate fi înțeleasă ca posibilitatea individului de a participa la aceste jocuri fără constrângeri arbitrare, respectând totodată regulile implicite ale comunității. „Un proces interior” – cum ar fi voința sau dorința de libertate – capătă sens doar prin criterii externe, adică prin modul în care este recunoscut și validat social.

Libertatea personală și dezvoltarea etică: Viața lui Wittgenstein reflectă o formă de autodeterminare; a renunțat la averea familiei, a abandonat confortul material, și-a ales trasee profesionale neconvenționale precum școala rurală sau grădinăritul, în încercarea de a trăi conform propriei judecăți morale. Exemplul său arată că libertatea, pentru el, nu este doar conceptuală, ci practică și apare din decizii asumate în raport cu mediul social și cu propriile valori.

Critica fiilosofică a libertății absolute: La nivel teoretic, Wittgenstein respinge ideea unei libertăți absolute, deci necondiționate, deoarece conceptele dobândesc sens doar în cadrul contextelor lingvistice și sociale. În acest sens, libertatea este mai curând o autonomie practică, un „spațiu de manevră” în limitele formelor de viață și convențiilor limbajului.

Concluzie

Libertatea la Wittgenstein se poate înțelege ca capacitatea de acțiune și exprimare care este condiționată lingvistic și social: nu există un concept universal, abstract de libertate, ci doar manifestări concrete ale acesteia prin comportamente, decizii și participarea la „jocurile de limbaj” ale comunității. Filosofia sa ne învață că a fi liber în mod autentic presupune să înțelegem regulile și formele de viață în care aceste acțiuni sunt semnificative.

Sf. Augustin liber la arbitru

 Central în gândirea augustiniană este ideea de liber arbitru, prin care omul este capabil de alegerea morală. Augustin discută profund despre origine, valoare și limitele libertății umane:

Libertatea nu este periculoasă în sine; dimpotrivă, ea este darul suprem al lui Dumnezeu, prin care omul poate face binele.

Răul nu are consistență proprie, fiind doar o pervertire a binelui; astfel, responsabilitatea aparține omului, care este înzestrat cu liber arbitru.

În dialogul său „De libero arbitrio”, Evodius îl provoacă asupra cauzei răului, iar Augustin afirmă că Dumnezeu permite răul doar în virtutea libertății date omului pentru alegerea binelui.

3. Harul și libertatea:

Augustin integrează conceptul de har în problematica libertății:

Harul divin nu contrazice libertatea omului, ci o ghidează spre binele absolut.

În polemica sa cu maniheii și pelagienii, el arată că mântuirea necesită atât libera alegere, cât și intervenția harului divin.

Scrieri precum „De gratia et libero arbitrio”, „De praedestinatione sanctorum” și „De dono perseverantiae” elaboră această relație între libertate și har.

4. Libertatea și ordinea morală și socială:

Augustin integrează perspectiva juridică și politică, reflectând asupra omului liber pe fondul imperiului roman și al comunității creștine:

Experiența sa ca judecător la Hippona arată tensiunea între legea profană și legea morală/divină.

Libertatea umană este înrudită cu responsabilitatea și trebuie să fie orientată spre binele comun și obediența față de voința lui Dumnezeu.

5. Manifestări literare și teologice:

În „Confesiuni”, libertatea este explorată în context autobiografic, evidențiind drumul personal de la păcat la convertire.

„De Trinitate” și „De civitate Dei” extind reflecția asupra libertății în raport cu Ordinea divină, istoria lumii și binele universal.

Libertatea este interpretată atât ontologic, cât și funcțional, ca instrument al comuniunii cu Dumnezeu și al măririi sufletului.

6. Sinteză și relevanță contemporană:

Pentru Augustin, libertatea este simultan:

Dar divin: conferă capacitatea de a alege binele și a participa la planul lui Dumnezeu.

Responsabilitate etică: omul trebuie să aleagă virtutea și să evite răul.

Valență spirituală și socială: reflectă tensiunea între autodeterminare și structurile morale sau juridice.

Această viziune augustiniană a influențat întreaga filosofie medievală, scolastica și conceptele moderne despre drept, moralitate și libertate personală.

Concluzie

Libertatea la Sfântul Augustin nu este doar un concept juridic sau moral, ci o dimensiune existențială și teologică integrată cu doctrina harului, a păcatului și a desfășurării istoriei divine. Prin liberul arbitru, omul devine co-participant în edificarea binelui, iar reflecțiile sale rămân fundamentale pentru etica creștină și filosofia libertății.

Bibliografie selectivă:

Augustin, Confesiuni, Humanitas, 1998/2005.

Augustin, De civitate Dei.

Pr. Lucian Dîncă, „Libertate și liberul arbitru în raport cu harul în scrierile Sfântului Augustin”, Jurnalul Libertății de Conștiință, vol. 8, nr. 1, 2020.

Filip Daniel, Augustin. Despre libertate, Teza de doctorat, UBB Cluj, 2021.